Zis-a Domnul parabola aceasta: „Un om a sadit o vie, a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit turn si a dat-o pe seama lucratorilor si s’a dus departe. Si la vremea cuvenita a trimis la lucratori un slujitor ca sa ia de la ei din roada viei. Iar ei, prinzandu-l, l-au batut si i-au dat drumul fara nimic. Si din nou a trimis la ei un slujitor, dar si pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul si l-au izgonit cu ocara. Si a trimis un altul. Dar si pe acela l-au ucis; si pe multi altii, pe unii i-au batut, iar pe altii i-au omorat. Inca il mai avea pe un fiu al sau iubit, si in cele din urma l-a trimis la lucratori spunandu-si: De fiul meu se vor rusina. Dar acei lucratori au zis intre ei: Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram, si mostenirea a noastra va fi... Si au pus mana pe el, l-au omorat si l-au aruncat afara din vie. Ce va face dar stapanul viei?: Va veni si pe lucratori ii va pierde, iar via o va da pe seama altora. Oare nici scriptura aceasta n’ati citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns in capul unghiului; de la Domnul s’a facut aceasta si este minunata in ochii nostri”? Si cautau sa’L prinda, dar se temeau de popor; fiindca intelesesera ca impotriva lor a spus parabola. Si lasandu-L, s’au dus.

Marcu 12, 1-12